Diverse > InfoAvertizor
Raportarea se clasează atunci când nu conține elementele esențiale, altele decât datele de identificare a avertizorului în interes public, iar persoanele responsabile au solicitat completarea acesteia în termen de 15 zile, fără ca această obligație să fie îndeplinită.
Raportarea se clasează când este transmisă anonim și nu conține suficiente informații referitoare la încălcări ale legii care să permită analizarea și soluționarea raportării, iar persoanele responsabile au solicitat completarea acesteia în termen de 15 zile, fără ca această obligație să fie îndeplinită.
În cazul în care un angajat face mai multe raportări cu același obiect, acestea se conexează, avertizorul în interes public urmând să primească o singură informare. Dacă după trimiterea acesteia se primește o nouă raportare cu același obiect, fără a prezenta informații suplimentare care să justifice o acțiune subsecventă diferită, aceasta se clasează.
Persoanele responsabile pot decide încheierea procedurii dacă, după examinarea raportării, se constată că este o încălcare în mod clar minoră și nu necesită acțiuni subsecvente suplimentare, altele decât închiderea procedurii. Această prevedere nu aduce atingere obligației de a păstra confidențialitatea, de a informa avertizorul în interes public și nu aduce atingere nici altor obligații sau altor proceduri aplicabile de remediere a încălcării raportate.
În toate cazurile, soluția de clasare se comunică avertizorului în interes public, cu indicarea temeiului legal.